Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

Comedii si filme de aventuri in aer liber pe Faleza Cazino

06 AUG MAR
-
18 AUG DUM

poster Comedii si filme de aventuri in aer liber pe Faleza Cazino Constanţa

Evenimentul Filme în aer liber revine la Constanța, pentru un nou sezon de cinema în aer liber, între 6 și 18 august, pe Faleza Cazino, cu o selecție specială ce cuprinde unele dintre cele mai bune comedii, filme de aventuri și filme pentru copii și familie ale tuturor timpurilor.

Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Filme în aer liber la Constanța oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Evenimentul și-a propus încă de la început să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general.
Prima săptămână (6 - 11 august) este dedicată filmului de comedie.
Astfel, publicul va putea urmări INVINCIBILII (R. Olivier Nakache, Éric Toledano), în IMDB Top 40, câștigător al premiului Cesar pentru Cel mai bun actor și cu alte 9 nominalizări, cu o nominalizare la Globurile de Aur, o nominalizare la BAFTA și 4 nominalizări la Academia Europeană de Film, ÎN LIBERTATE, (R. Pierre Salvadori), câștigător al premiul SACD la Cannes în 2018 și cu 9 nominalizări la Premiile Cesar, AVENTURILE RABINULUI JACOB (R. Gerard Oury, cu Louis de Funès), nominalizat la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film străin, DUMNEZEU PENTRU O ZI (R. Tom Shadyac, cu Jim Carrey, Morgan Freeman) și EDMOND/ CYRANO MON AMOUR (R. Alexis Michalik). În prima duminică, cei mici se vor putea bucura, alături de familiile lor, de filmul MARELE URIAȘ PRIETENOS/ the BFG (R. Steven Spielberg), nominalizat la Premiul BAFTA pentru Cel mai bun film pentru copii.

Cea de-a doua săptămână (12 - 18 august, cu excepția zilei de 15 august) este dedicată filmului de aventuri și debutează cu filmul VIAȚA LUI PI (R. Ang Lee), câștigător al 4 premii Oscar – pentru Cel mai bun regizor, Cea mai bună imagine, Cele mai bune efecte vizuale, Cea mai bună coloană sonoră, continuă cu ÎN SĂLBĂTICIE/ INTO THE WILD (R. Sean Penn), nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun montaj și Cel mai bun actor în rol secundar și câștigător al Globului de Aur pentru Cel mai bun cântec original, INCEPTION (R. Christopher Nolan, cu Leonardo DiCaprio), cu 4 premii şi 4 nominalizări la Oscar și 4 nominalizări la Globul de Aur, 127 DE ORE (R. Danny Boyle, cu James Franco), film cu 6 nominalizări la Oscar și 3 nominalizări la Globurile de Aur, PLAJA/ THE BEACH (R. Danny Boyle, cu Leonardo DiCaprio), aflat în competiție la Berlinale în anul 2000.

Filme în aer liber la Constanța se încheie cu un nou film pentru copii și familie – CHRISTOPHER ROBIN ȘI WINNIE DE PLUȘ (R. Marc Forster)

 

Pe lângă proiecțiile de film, spectatorii vor mai avea parte de multe alte activități:

 9 august, 19:30 - 21:00 Atelier de jonglerie și flow art cu CRISPUS

10 august, 20:30 - 21:30 Spectacol de percuție cu Bălașa Percussion Group

11 & 18 august, 19:30 - 21:30 Eveniment pentru copii Creative Arts

11 & 18 august, 20:30 - 21:00 Spectacol de magie cu MAGITOT

16 august, 21:00 - 21:30 Spectacol de circ social și artă stradală cu PARADA

17 august, 20:30 - 21:30 Dezvoltare prin muzico-terapie cu Echipa TOTEM

 Detalii despre filme, activități și programul complet al evenimentului pe site-ul filmeinaerliber.ro.

Recomandat de Music Channel și susținut de Europa FM. 

Parteneri media: Agerpres, Cațavencii, Movienews.ro, Eva.ro, Acasă.ro, Catchy, Blog de Cinema, filme-cărți.ro

Parteneri media locali: Radio România Constanța, Mesager de Constanța, CTnews.ro, UCT media, www.merglamare.ro

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro