JCI CONSTANȚA RECRUTEAZĂ

VINO SĂ CUNOŞTI JCI Constanța!

JCI Constanța lansează campania de recrutare pentru noi membri, „DE CE ALEG JCI?”. Organizația face parte din Junior Chamber International (JCI) și, la nivel mondial, adera la viziunea de a fi cea mai importantă rețea de tineri cetateni activi, dornici să aducă schimbări pozitive în societate.

În cadrul evenimentului „DE CE ALEG JCI?”, cei interesaţi au ocazia să cunoască cea mai activă organizaţie de voluntari din Constanţa. Oportunităţile oferite de JCI Constanţa vor fi prezentate joi, 10 septembrie, ora 19.00, la hotel IBIS.  De 100 de ani în lume, JCI dezvoltă potenţialul tinerilor prin proiecte pe domeniile antreprenoriat, internaţionalism, comunitate şi dezvoltare personală.

Anul acesta, JCI Constanţa a primit premiul „Most Outstanding Local Organization” la Conferinţa Europeană JCI din Istanbul, pentru cea mai bună implicare şi o actvitate relevantă, distincţie prin care creşte prestigiul organizaţiei la nivel european şi chiar mondial. Un alt premiu internaţional a fost acordat pentru cel mai cunoscut proiect marca JCI Constanta, JCI PLAY 4×4, care până în prezent a avut 9 ediţii. Acest proiect a obţinut titlul de “Cel mai bun Program de Dezvoltare şi Creştere Locală”, la Coferinţa Europeană JCI din Malta 2014.

Moderatorul şi invitatul special al evenimentului va fi Cristian Tudoran, trainer apreciat la nivel naţional, specializat în coaching şi leadership. Cristian Tudoran este preşedintele Asociaţiei de Coaching Executiv şi de Afaceri pentru o Dezvoltare Sustenabilă – înfiinţantă în 2008, urmând standardele internaţionale de coaching promovate de Academy of Executive Coaching – UK.

De asemenea, invitata să vorbească despre voluntariat şi importanţa implicării ca voluntar în comunitate va fi şi Diana Slav, coordonatoarea proiectului Constanţa Free Tour. Tot în cadrul evenimentului veţi cunoaşte PARTENERI JCI Constanţa, care sprijină activitatea ONG-ului.

La „DE CE ALEG JCI?“, participanții:

  • vor afla mai multe despre misiunea, viziunea şi obiectivele JCI Constanța și vor face cunoștință cu echipa locală;
  •  vor primi informații despre proiectele realizate până în prezent, precum și despre cele ce sunt în curs de implementare in acest an si cum se poate implica un membru in proiectele JCI Constanta;
  • vor afla ce înseamnă să fii membru JCI, care sunt beneficiile și de ce JCI reprezintă o oportunitate de dezvoltare personală și profesională.

Membrii JCI

  • sunt tineri cu vârste cuprinse între 18-40 de ani, dornici să se implice în realizarea de schimbări pozitive în comunitatea din care fac parte;
  • caută permanent noi experiențe de dezvoltare şi networking;
  • sunt persoane active și cu inițiativă, care se implică voluntar în activităţi menite să dezvolte comunitatea din care fac parte;
  • investesc timpul lor liber pentru a putea fi activi și a participa la proiectele organizației.
  • Constientizează importanţa implicării în activităţi de voluntariat menite să dezvolte mediul local, cu impact asupra comunităţii şi implicit asupra propriei persoane pentru o viaţă mai bună.

 

În cadrul evenimentului, participanții vor avea ocazia să interacționeze în discuții unu la unu cu membrii JCI Constanța, vor afla ce îi motivează pe aceștia și ce au găsit în cadrul echipei.

Cei interesați să participle la  eveniment sunt rugați să confirme prezența la numărul 0725566575, persoană de contact Simona Leonida. De asemenea, doritorii pot trimite CV-ul pe adresa de mail: simonaleonida@gmail.com până pe 12 septembrie şi veţi fi contactat de cineva de la Resurse Umane.

 

Eveniment sustinut de: Hypermarketul CORA din City Park Mall, Junior, Forte Life, Dream Explorer, Maritimo Shopping Center, IBIS, Crucial, Xprinting, Farmacia Miraculum, Play XP, Integral Edu, Cardinal Motors

Parteneri media: KISS FM, www.evenimente-constanta.ro, Telegraf, Cuget Liber, Ziua de Constanta 

 

Junior Chamber International (JCI)

Junior Chamber International (JCI) este o organizaţie neguvernamentală internaţională care numără 200.000 de membri – tineri lideri, antreprenori şi profesionişti cu vârste între 18 şi 40 de ani – în peste 100 de ţări. Pornind de la viziunea JCI „de a fi cea mai importantă reţea globală de tineri activi”, membrii JCI îşi propun să transpună în realitate misiunea JCI „de a oferi oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii să dobândească puterea de a crea schimbări pozitive”. Printre membrii marcanți ai Junior Chamber International s-au numarat: Kofi Annan (Secretar General al ONU), foști președinți ai SUA : George Bush Sr., Bill Clinton, Gerald Ford, Richard Nixon, președintele Franței, Jacques Chirac, prințul Albert de Monaco, fostul Prim-Ministru al Japoniei, Keizo Obuchi, fostul Prim-Ministru al Poloniei, Jan Bielecki, și multe alte personalități, care s-au afirmat ulterior în cele mai diverse domenii.

 

Junior Chamber International România

În România, Junior Chamber International s-a înfiinţat în anul 2002 la Bucureşti, în prezent existând organizaţii locale JCI în 11 orașe din țară, dintre care amintim: București, Timişoara, Constanţa, Braşov, Iaşi, Cluj Napoca, Buzau, Craiova, Prahova, Targu Mures (Grup de Initiativa), Galati (Grup de Initiativa). Proiectele JCI România sunt întreprinse pe una din cele 4 mari arii promovate de JCI la nivel internaţional: afaceri (proiectul Tineri Antreprenori, Business Networking Event, etc.), dezvoltare individuală (JCI Training), relaţii internaţionale (conferinţe internaţionale JCI şi programe de twinning) şi responsabilitate faţă de comunitate (proiecte sociale).

                                                                                  

Act as one! Vizitați pagina de internet www.jciconstanta.ro pentru a afla știri la zi și informații de ultima oră despre JCI Constanța.

Search