Curiozităţi despre celebrităţi … literare

Şi astăzi, ca în fiecare început de week-end intrăm în culisele unor scriitori celebri. Departe de a fi paparazzi ai literaturii, vorbim despre câteva curiozităţi care s-ar putea să ne influenţeze lectura marilor cărţi care au schimbat gândiri. Cărţile care ne-au făcut oameni sunt scrise tot de oameni, cu provocările lor cotidiene şi secretele lor. O listă nu prea lungă, dar care ne poate face să citim mai cu nesaţ.

  Cel mai mare creier din lume , se pare,  i-a aparţinut scriitorului rus Ivan Turgheniev. Creierul acestuia cântarea aproape două kilograme. Tolstoi avea mai bine de 2 metri înălţime şi iubea să joace cărţi. Pe bani. Odată, după un joc care-a durat trei zile şi două nopţi, a reuşit să-şi piardă casa. Lermontov, celebru pentru poemul sau „Demonul” a murit la doar 27 de ani în urma unui duel. Pâna în prezent, s-au scris mai bine de 20.000 de carti despre şah.  Prima povestire poliţistă scrisă vreodată i-a aparţinut lui Edgar Allan Poe şi se numeşte Crimele din Rue Morgue.
        
Primul dicţionar în limba engleză a fost scris de Noah Webster. I-au trebuit 36 de ani ca să-l termine.  Samuel Beckett a jucat crichet pentru Universitatea din Dublin. Scriitorul belgian Georges Simenon este unul dintre cei mai prolifici autori. Timp de mai multe zeci de ani, obişnuia să termine o carte la fiecare 11 zile. A publicat peste 530 de cărţi, majoritatea sub pseudonim. Toţi banii obţinuţi de James Barri de pe urma cărţii Peter Pan au fost donaţi unui spital. Edgar Allan Poe a intrat la Universitatea din Virginia la vârsta de 17 ani. În primul an, însă, şi-a pierdut toată bursa la pariuri şi a fost dat afară. Până să ajungă unul dintre cei mai bogaţi scriitori ai vremii, Jack London a trăit în sărăcie, schimbând mai multe slujbe: fermier, vânzator de ziare, marinar, pirat, căutător de aur. Din pricina vagabondajului a ajuns de mai multe ori la închisoare.

   Aceşti oameni, cu poveştile lor, au scris la rândul lor alte poveşti de cucerit minţi şi suflete. Detalii despre viaţa lor îmbogăţesc lectura în căutarea adevărului din cărţi. De altfel, biografiile lor au umplut pagini în multe biblioteci, cât de adevărate sunt lucrurile care se vehiculează, despre unele nu putem şti; însă pentru că ne aflăm permanent în căutarea spectacolului, ne îngăduim ca aceste „curiozităţi despre celebrităţi” să ne fie subiect de interes.        

Search